UTA a pierdut cu scorul de 0-1 la Filiași, în 16-imile Cupei României, iar Laszlo Balint a făcut scandal monstru și a catalogat prestația jucătorilor drept „o rușine”.
Tehnicianul a anunțat măsuri dure la UTA și este convins că jucătorii n-au nicio scuză pentru prestația lamentabilă, în condițiile în care revelația din Liga 1 au fost învinși de o formație din Liga 3.
Arădenii se pregătesc acum de partida cu CFR Cluj, campioana României.
Laszlo Balint nu i-a iertat pe jucătorii de la UTA și a subliniat că fotbaliștii n-au avut atitudine, în primul rând.
„Eu sunt principalul responsabil pentru modul în care a arătat echipa. Lucrurile nu vor rămâne așa. O să fie jucători pe care nu îi veți mai vedea. La pauză, ar fi trebuit să schimb toată echipa. O să avem un drum cu capetele plecate. Prestația a fost jenantă, asta este situația. Le-am spus că astfel de meciuri sunt ciudate, dar nu putem găsi nicio scuză.
Am fost rușinos de slabi, este nevoie de o reacție de orgoliu. Unii dintre jucători au crezut că sunt învingători de la primul fluier al arbitrului. Mă doare când jucătorii nu au dorință, e cel mai grav lucru. Categoric se vor lua măsuri, chiar din această seară. Sunt decizii ferme, pe care trebuie să le discut și cu conducerea. Este o rușine și pentru Arad”, a tunat Laszlo Balint.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER